Diureticele sunt medicamente care stimulează eliminarea excesului de apă și săruri din organism prin creșterea producției de urină. Aceste preparate acționează asupra rinichilor, modificând procesele de filtrare și reabsorbție a sodiului, clorului și apei la nivelul diferitelor segmente ale nefronului.
Mecanismul de acțiune al diureticelor variază în funcție de tipul medicamentului și locul de acțiune în rinichi. Prin blocarea reabsorbției sodiului și clorului, diureticele determină eliminarea unei cantități mai mari de lichide prin urină, reducând astfel volumul sanguin și presiunea arterială.
Există trei categorii principale de diuretice, fiecare cu locuri specifice de acțiune în rinichi:
Indicațiile medicale principale pentru prescrierea diureticelor includ tratamentul hipertensiunii arteriale, insuficienței cardiace congestive, edemelor de diverse cauze, și anumitor afecțiuni renale. Aceste medicamente sunt adesea prescrise ca terapie de primă intenție în hipertensiunea arterială ușoară până la moderată, fiind eficiente în reducerea riscului de complicații cardiovasculare.
Hidroclorotiazida și Indapamida reprezintă principalele substanțe active din această categorie, disponibile pe piața farmaceutică din România. Acestea sunt considerate diuretice de primă alegere în tratamentul hipertensiunii arteriale, având un profil de siguranță bun și eficacitate dovedită. Hidroclorotiazida se găsește sub denumiri comerciale precum Esidrex, în timp ce Indapamida este disponibilă ca Indapamid Teva sau Indapamid Mylan.
Furosemida și Torasemida sunt cele mai puternice diuretice disponibile, utilizate în special în cazurile severe de insuficiență cardiacă sau edem pulmonar. Furosemida este comercializată sub numele Lasix, fiind medicamentul de urgență în multe situații clinice acute. Torasemida, disponibilă ca Torasemid Sandoz, oferă o durată de acțiune mai lungă și o biodisponibilitate mai bună.
Spironolactona și Amilorida completează arsenalul terapeutic, fiind deosebit de utile în prevenirea hipokaliemiei. Spironolactona (Aldactone, Spironolactona Teva) are și efecte antiandrogene, fiind utilizată și în dermatologie.
Pe piața română sunt disponibile numeroase combinații fixe de diuretice cu alți antihipertensivi:
Aceste preparate combinate îmbunătățesc aderența la tratament și optimizează controlul tensional prin mecanisme complementare de acțiune.
Diureticele reprezintă medicamentele de primă linie în tratamentul hipertensiunii arteriale, fiind recomandate de ghidurile internaționale ca terapie inițială. Tiazidele și tiazidele-like sunt cele mai frecvent utilizate, reducând presiunea arterială prin diminuarea volumului sanguin și prin efecte vasodilatatatoare directe. Aceste medicamente sunt deosebit de eficiente la pacienții vârstnici și la cei cu hipertensiune sistolică izolată.
În insuficiența cardiacă, diureticele sunt esențiale pentru eliminarea excesului de lichide și reducerea congestiei pulmonare și periferice. Diureticele de ansă sunt preferate în cazurile severe, oferind o diureză rapidă și eficientă. Administrarea lor îmbunătățește semnificativ simptomele pacienților și calitatea vieții, reducând dispneea și edemele.
Diureticele sunt indicate în multiple afecțiuni care determină retenție de lichide:
În nefropatii, diureticele ajută la controlul edemelor masive și a ascitei. Combinația de diuretice de ansă cu antagoniști ai aldosteronului este frecvent utilizată pentru a maximiza eficacitatea și a preveni pierderea excesivă de potasiu.
Diureticele pot determina multiple efecte adverse, variind în funcție de clasa farmacologică. Efectele comune includ hipotensiunea, ameețile, oboseala și crampe musculare. Efectele rare pot include tulburări auditive (la diureticele de ansă) sau ginecomastia (la spironolactonă).
Principala preocupare în terapia cu diuretice o reprezintă dezechilibrele electrolitice. Hipopotasemia este cea mai frecventă complicație, putând determina aritmii cardiace periculoase. Hiponatremia poate apărea mai ales la pacienții vârstnici sau la cei cu aport scăzut de sodiu. Monitorizarea regulată a electroliților este esențială.
Contraindicațiile absolute includ:
Diureticele interacționează cu numeroase medicamente, inclusiv AINS, ACE inhibitori și glicozide cardiace. Este necesară monitorizarea regulată a funcției renale, electroliților serici și a tensiunii arteriale pentru a asigura siguranța tratamentului pe termen lung.
Dozarea diureticelor variază în funcție de tipul medicamentului și afecțiunea tratată. Pentru diureticele tiazidice, doza inițială obișnuită este de 12,5-25 mg zilnic, în timp ce pentru diureticele de ansă, dozele pot varia între 20-80 mg zilnic, ajustându-se treptat în funcție de răspunsul pacientului.
Momentul optim de administrare este dimineața, pentru a evita întreruperea somnului din cauza micțiunilor frecvente. Ajustarea dozelor se face gradual, la intervale de 1-2 săptămâni, monitorizând funcția renală și echilibrul electrolitic. Pacienții vârstnici necesită atenție specială, cu doze inițiale mai mici și ajustări mai prudente, datorită riscului crescut de dezechilibru electrolitic și hipotensiune.
Durata tratamentului este determinată de medicul prescriptor, în funcție de afecțiunea de bază. Întreruperea terapiei trebuie făcută gradual, pentru a evita reapariția bruscă a simptomelor sau complicațiile cardiovasculare.
Respectarea strictă a prescripției medicale este esențială pentru eficacitatea și siguranța tratamentului cu diuretice. Nu modificați niciodată doza sau programul de administrare fără consultarea medicului prescriptor.
Aportul de lichide trebuie adaptat conform recomandărilor medicale, evitând excesul de sare și consumând alimente bogate în potasiu. Contactați imediat medicul în cazul amețelilor severe, crampe musculare, slăbiciune extremă sau modificări ale ritmului cardiac.
Păstrați medicamentele diuretice la temperatura camerei, ferite de umiditate și lumina directă, respectând întotdeauna data de expirare.
